Samsung Galaxy S8: cel mai bun smartphone al anului 2017

3704

Samsung Galaxy S8 a fost declarat cel mai bun smartphone al anului, la ceremonia Mobile Choice Consumer Awards, organizată anual de către site-ul TechRadar. Un premiu prestigios care recompensează eforturile companiei Samsung din domeniul telefoniei mobile, companie care a primit de asemenea premiul pentru cel mai bun producător. Este al șaptesprezecelea an consecutiv când se organizează această manifestare.

Cele mai mari nume din industria de telefonie mobilă s-au reunit la Londra pe Northumberland Avenue 8 pentru această manifestare.

În septembrie 2016, Samsung a lansat un smartphone de înaltă calitate, care părea predestinat că va reuși. Puternic, elegant și performant, Samsung Galaxy Note 7 a avut totul pentru a deveni cel mai bun smartphone al anului. Nu se știa la acea dată că Note 7 va avea probleme serioase cu bateria, care a dat naștere la un adevărat fiasco. La două luni de la lansare, Galaxy Note 7 a făcut obiectul unei rechemări la nivel mondial din cauza riscurilor de explozie.

În ciuda acestei probleme, Samsung și-a păstrat cumpătul și a reușit să pună lucrurile pe făgașul normal.

Firma a depus eforturi pentru a-și îmbunătăți imaginea, cerând scuze consumatorilor și, în special, a introdus un nou test pentru verificarea siguranței bateriei în opt etape pentru noile sale smartphone-uri. În paralel, Samsung a muncit din greu pentru a crea un nou smartphone pentru a uita de aceste probleme generate de Note 7.

Prezentat în martie 2017, Samsung Galaxy S8 a depășit imediat toate înscrierile pentru precomenzi înregistrate de telefoanele Samsung anterioare. Primul smartphone Android cu procesor Snapdragon 835, Galaxy S8 a atras foarte mulți clienți cu designul său și superbul Infinity display. Acest smartphone a reușit sigur, să-l facă uitat pe Galaxy Note 7.

TechRadar este o publicație online axată pe tehnologie, cu știri și recenzii ale produselor tehnologice, cu birouri în Londra, San Francisco, New York și Sydney. TechRadar este deținut de Future plc, cel de-al șaselea cel mai mare editor din Regatul Unit. Este cel de-al 20-lea cel mai popular site tehnologic cu peste 20 de milioane de cititori pe lună.

Acum anul 2017 se apropie de sfârșit, în luna octombrie, calitatea performanțele și design-ul smartphone-ului Samsung Galaxy S8 au fost răsplătite cu un prestigios premiu.

Site-ul TechRadar i-a atribuit titlul Phone of the Year, telefonul anului, în cadrul ceremoniei anuale a Mobile Choice Consumer Awards. Samsung Galaxy S8 a primit, de asemenea, premiul Best Camera Phone of 2017, pentru cel mai bun aparat de fotografiat de pe un telefon în anul 2017. Samsung Electronics a primit de asemenea titlul Manufacturer of the Year, producătorul anului. Samsung a bătut Google, Huawei, Motorola, Nokia și Sony pentru producătorul anului.

Trei recompense care onorează și confirmă că Samsung Electronics este și rămâne lider de piață în smartphone-urile Android.

Cu toate acestea, opinia celor de la site-ul TechRadar poate ar trebui pusă sub semnul întrebării. Samsung Galaxy Note 8, care a fost lansat în august 2017, poate revendica și el titlul de smartphone al anului. Este probabil ca Galaxy S8 să fi fost selectat și din cauza prețului său semnificativ mai mic decât cel a lui Note 8. Cu toate acestea, Note 8 este de puțin timp pe piață și poate din această cauză nu a fost nominalizat pentru acest premiu.

VIAPhoneAndroid
SURSĂTechRadar