Galaxy Note 9 nu va avea scaner de amprente în afișaj

1548

S-a afirmat de multe ori despre Galaxy Note 9 că va veni cu un cititor optic de amprente digitale integrat în ecran. Acum știm că viitorul phablet nu poate oferi această caracteristică extrem de anticipată de utilizatorii telefoanelor Samsung. Firma sud-coreeană a lucrat cu diferite companii cum ar fi Synaptics și Egis pentru rezolvarea acestei probleme dar nici una nu a satisfăcut pretențiile lui Samsung.

În timp ce există deja un telefon pe piață cu scanner in-display, Vivo X20 Plus UD, și are un display OLED, Samsung a trebuit să se ocupe de ecranul său curbat Infinity Display, care a fost o provocare. Dacă un cititor optic de amprente ar fi fost încorporat sub acest afișaj, acesta ar fi avut probleme cu semi-transparența afișajului OLED și, prin urmare, cu fiabilitatea. Un cititor de tip capacitiv, pe de alta parte, ar putea fi folosit, dar trebuie montat în partea de sus a ecranului, dar poate prezenta probleme de siguranță.

Astfel, un scaner pentru deget în afișajul lui Samsung Galaxy Note 9 nu este în prezent luat în considerare, conform reputatului analist Ming-Chi Kuo de la KGI Securities. Dl Kuo adaugă, de asemenea, că „dificultățile tehnologice” suplimentare includ, de asemenea, probleme de sensibilitate cu dispozitivele de protecție a ecranului și probleme legate de coerența în diferite condiții meteorologice.

Există avantaje și dezavantaje ale tipurilor optice și capacitive, așa că nu cred că există nicio tehnologie care să poată fi comercializată acum„, a declarat expertul în domeniu. „Anul viitor, Samsung Electronics cred că va reuși să o monteze„.

Cei care își puneau speranțele într-un Galaxy Note 9 cu senzorul de amprentă digitală încorporat în display vor fi dezamăgiți în acest an. Samsung a spus că nu este obsedat de faptul ca să fie primul din lume care introduce noi tehnologii. Preferă să aștepte și să se asigure că tehnologia funcționează perfect atunci când o comercializează și probabil asta va face și în privința senzorului de amprentă din display.

Amprentele digitale sunt caracteristici unice ale fiecărui individ, chiar și gemenii identici au amprentele digitale diferite. Dactiloscopia este o metodă de identificare a persoanelor după amprente. Amprentele digitale ale ursului Koala sunt foarte asemănătoare cu ale oamenilor, chiar și experții au probleme când le compară!

Samsung Galaxy Note 9 va veni cu un scaner de amprente dar cel mai probabil cu cel care este în acest moment pe Galaxy S9 și Galaxy S9+. Chiar dacă Samsung încă mai lucrează cu mai mulți furnizori și producători de astfel de tehnologii, pentru a introduce un cititor de amprente încorporat în afișajul propriu-zis, probabil o astfel de caracteristică o vom vedea cel mai devreme anul viitor, pentru Galaxy S10.

SURSĂPhoneArena