La urma urmei viitorul phablet Samsung Galaxy Note 9 ar putea conține un scaner de amprente in-display, conform ultimelor informații venite de la ziarul sud-coreean The Korea Herald. De mult timp se zvonea că Samsung va introduce un senzor de amprentă în afișaj pe smartphone-urile sale emblematice, dar compania nu a făcut încă acest lucru. Ultima dată am auzit că Samsung va renunța la implementarea unui senzor de amprentă digitală în ecran, la noul smartphone Note 9, parțial datorită problemelor legate de protecția ecranului.

Potrivit ziarului sus amintit, care citează o sursă anonimă din industria telefoniei mobile, Samsung Display are în prezent trei sau patru soluții pentru a încorpora un senzor de amprentă digitală în ecranul viitorului Galaxy Note 9, iar Samsung „ia foarte în serios una dintre aceste soluții„.

Conform sursei citate, se pare că o decizie finală privind plasarea scanerului cu amprentă digitală, în ecranul lui Note 9, ar trebui să fie luată până la sfârșitul lunii martie, când ar trebui să fie terminat proiectul final al smartphone-ului. Conceptul de design nu a fost încă finalizat din cauza deciziei, în așteptare, referitoare la senzorul de amprentă digitală. Până acum Samsung Display nu a reușit să perfecționeze tehnologia de scanare pe ecran la nivelul pretențiilor Samsung. Dar, o altă sursă din interiorul companiei sud-coreene susține că, de vreme ce Note 9 se așteaptă să fie lansat „la sfârșitul lunii august” (la fel ca Galaxy Note 8 în 2017), există suficient timp pentru punerea la punct a tehnologiei.

Unii experți din domeniu sunt optimiști că Samsung va introduce în sfârșit un senzor de amprente în display pe smartphone-urile sale în acest an, în condițiile în care compania își propune să ofere noi funcționalități pentru a se diferenția în continuare de concurență.

După cum știți, Note 8 și Galaxy S9 / S9+ din acest an au scanere de amprente pe spate. Un senzor pentru citirea amprentelor în ecran pe Note 9 ar putea însemna nu doar o schimbare de design, dar și o viață mai mare a bateriei, deoarece Samsung ar avea mai mult spațiu pentru a împacheta o baterie mai mare în telefon. Galaxy Note 9 ar fi, de asemenea, echipat cu o baterie mare de 3.850 mAh (mAh: mili amper oră), mai mare decât cea din Galaxy Note 8 (3.300 mAh) și, conform unui zvon anterior ar putea avea chiar camera încorporată sub ecran.

[vc_message color=”info” message_box_style=”outline”]Amperul (simbol A) este unitatea de măsură pentru intensitatea curentului electric. În Sistemul internațional de unități amperul este una dintre cele șapte unități fundamentale. Denumirea de amper a fost dată în cinstea fizicianului francez André-Marie Ampère, pentru numeroasele sale contribuții la dezvoltarea electromagnetismului.[/vc_message]

Merită totuși să menționăm că firma Samsung a declarat recent că nu este obsedată de faptul să fie prima din lume care aduce pe piață noi tehnologii smartphone. Acest lucru înseamnă că firma va aștepta mai degrabă să se asigure că tehnologia senzorului de amprentă în interiorul afișajului funcționează perfect, în loc să se grăbească pentru a o aduce pe piață.

Informațiile inițiale au fost că Samsung Galaxy Note 9 ar putea fi lansat la începutul lunii august, dar aceste noi știri venite din Coreea de Sud contrazic acest lucru cu declarația „la sfârșitul lunii august„.