Specificațiile lui Galaxy A8+ (2018) includ trei variante de memorie RAM

1510
Nu trece o zi ca să nu apară noi informații despre gama Galaxy A (2018), chiar dacă ne așteptăm ca de azi pe mâine Samsung să anunțe oficial lansarea acestei game. Samsung încă păstrează secretul asupra viitoarelor Galaxy A, dar și așa zvonurile nu dau semn că se opresc și continuă să apară. A apărut și un clip video cu Galaxy A8+, care a fost repede eliminat de pe site-ul respectiv, dar totuși am putut să aruncăm o privire asupra specificațiilor sale. Acum putem confirma că aceste specificații au fost într-adevăr reale. Samsung Galaxy A+ (2018) vine cu trei combinații diferite de memorie RAM și de stocare. Din informațiile publicate de Sammobile, Samsung pregătește trei variante diferite ale telefonului. Există o variantă cu 4 GB de memorie RAM și 32 GB de stocare internă, o alta cu 4 GB de memorie RAM și 64 GB memorie de stocare, iar una cu 6 GB memorie RAM și spațiu de stocare de 64 GB. Dacă ar fi să privim puțin în urmă, la modul cu a procedat Samsung până acum, varianta lui Galaxy A cu 6 GB + 64 GB va fi probabil lansată în țări asiatice, cum ar fi China, iar celelalte două vor face drumul spre diferite piețe de la caz la caz. Este posibil ca cele două variante cu 4 GB de RAM să fie oferite ca opțiuni în unele țări, dar nu avem cum să știm până când Samsung nu va face un anunț oficial privind seria Galaxy A. Modelul Galaxy A8+ va fi dotat cu un display AMOLED Full HD de 6 inch, cu un Exynos 7885 sub capotă. Exynos 7885 este unic prin faptul că are două miezuri de înaltă performanță și șase nuclee cu putere redusă. Aceasta este o configurație pe care nu am mai văzut-o vreodată pe un cip Exynos, iar miezurile de înaltă performanță ar trebui să ajute la o performanță mai puternică decât ceea ce am văzut pe seria A de până acum. Există suport pentru Bluetooth 5.0 pe acest cip, deci ar trebui să existe opțiunea de a transmite simultan sunet cu două difuzoare. O baterie de 3.500 mAh cu încărcare rapidă va alimenta receptorul. Faptul că este cu 100 mAh mai mică decât A7 (2017), dar nu ar trebui să aibă o scădere notabilă în durata de viață a bateriei. Camerele foto de pe Galaxy A8+ (2018) vor atrage cu siguranță consumatorii, pe lângă afișajul Infinity. Camera din spate rămâne de 16 MP, în timp ce o cameră dublă de 16 MP și 8 MP avem în față. Există suport pentru caracteristica Samsung Live Focus pentru selfies.

Selfie se referă în mod obișnuit la fotografii autoportret realizate cu aparatul foto ținut în mână la lungimea brațului, spre deosebire de fotografiile realizate cu ajutorul unui auto-declanșator sau al unei telecomenzi. Potrivit Oxford English Dictionary –selfie- este „o fotografie pe care o faceți singur, de obicei cu un smartphone și partajată prin social media„.

Telefonul va rula Android 7.1.1 Nougat din cutie, cu Samsung Experience 8.5 UX. Și, da, o actualizare la Android 8.0 Oreo după aceea poate fi așteptată, având în vedere tipul de suport pe care telefoanele din seria A l-au primit. Dar, cum rămâne cu Galaxy A8 (2018) sau cu cel mai mic dintre cele mai noi telefoane din seria A? În mod ciudat, nu au apărut prea multe informații despre telefonul acesta. Specificațiile ar trebui să rămână în mare parte aceleași în ambele modele A8 și A8+, dar va fi interesant să vedem cum diferă dimensiunea ecranului, capacitatea bateriei și, eventual, opțiunile de memorie RAM și de stocare. Și foarte important, toate informațiile de mai sus și cele publicate până acum despre cele două telefoane din gama Galaxy A, chiar dacă suntem siguri în mare măsură de ele, vor deveni sigure doar atunci când Samsung va face un anunț oficial privind aceste telefoane.