Aplicarea pentru un patent ne arată că Samsung pregăteşte ochelari electronici

2191
Ochelarii Samsung Gear Glass - iLoveSamsung.ro

Luna aceasta, bloggerul „ nu prea exact” Eldar Murtazin, a speculat că Samsung lucrează la un produs asemănător celui Google Glass – numit Gear Glass iar acum, patentul descoperit de The Wall Street Journal acordă credit acestei speculaţii. Patentul descrie o pereche de ochelari cu butoane pe lateral şi cu o cameră în faţă, menţionându-se că ochelarii pot fi folosiţi împreună cu un smartphone pentru a reda informaţii şi a controla câteva aplicaţii.

De obicei la depunerea unei cereri pentru un patent, compania se asigură că respectivul produs va fi fabricat sub numele de brand rezervat de ea. Samsung depune cereri de brevet de obicei în Coreea de Sud la KIPO (Korean Intellectual Property Ofice) și la UPSTO (United States Patent and Trademark Office) – Oficiul de Brevete și Mărci al Statelor Unite.

Ochelarii sunt prevăzuţi cu o pereche de căşti integrate care vor permite utilizatorilor să asculte muzică sau să primească apeluri telefonice. Deşi ochelarii „inteligenţi” de la Samsung nu par a fi wireless, în patent, apărând un fir de o parte şi de alta, probabil că acest aspect se va schimba odată cu dezvoltarea şi apariţia produsului pe piaţă.

Galaxy Gear i-a dat deja un avans considerat companiei Samsung pe piaţa accesoriilor tehnologice, iar dacă vor lucra suficient de repede la aceşti ochelari, vor putea chiar să preia conducerea. Să sperăm că nu o vor da în bară.